Un proces uzual de proiectare a clădirii presupune o cooperare pe termen lung între arhitect și investitor, timp în care se determină arhitectura, tipul și dimensiunea clădirii, precum și materialele necesare construcției. 

Arhitectul stabilește și ipotezele preliminare privind sistemele clădirii - de ex. prin precizarea amplasamentelor cazanelor, încălzitoarelor, încăperilor tehnice pentru unitatea de ventilație, puțuri de stivă și coloane etc.

Proiectanții generali, care primesc ulterior planurile clădirii, se confruntă uneori cu restricții rigide impuse de arhitecți. Aceste restricții generează adesea conflicte din cauza specificării incorecte a spațiului necesar pentru specialiștii din industrie, inclusiv inginerii structurali, sanitari, de încălzire/ventilație și electricitate.

În faza finală a procesului de proiectare, proiectanții sistemelor determină dacă dimensiunea sau înălțimea camerelor tehnice permite amplasarea corectă a echipamentelor. În unele cazuri, dimensiunile sau poziționarea șafturilor obstrucționează traseul tubulaturii în interiorul acestora, ceea ce impune modificări ale planurilor arhitecturale inițiale.

Procesul de proiectare a clădirii poate fi îmbunătățit începând cu crearea unui model tridimensional și prin includerea proiectanților din industrie în procesul de dezvoltare al spațiului. Proiectanții (în colaborare cu arhitectul și pe baza ipotezelor adoptate) pot stabili locația coloanelor/șafturilor, traseul cablurilor sau amplasarea echipamentelor sistemului.

Prin adoptarea unei astfel de soluții, proiectele sunt realizate într-un mod mai rapid și mai eficient – datele complete sunt, de asemenea, foarte utile pentru investitor în luarea deciziilor esențiale privind obiectul proiectat.

Tehnologia BIM (Building Information Modeling) este tot mai des discutată în prezent ca un concept care presupune modelarea tridimensională a informațiilor despre o clădire. Modelul este alcătuit din elemente tridimensionale ale unui obiect dat, cărora li s-au atribuit în prealabil anumite caracteristici.

Putem modela orice – structura clădirii, rețelele de instalații și elementele detaliate, cum ar fi fitingurile sau valvele. Pentru ca mecanismul de modelare să fie cât mai apropiat de lumea reală, trebuie să definim un număr semnificativ de elemente, fiecare cu atribute specifice. De exemplu, un element precum o fereastră nu conține doar dimensiuni, ci și informații despre materialul din care este realizată, preț, coeficientul de transfer termic U, transmisia solară g, precum și diverse relații cu mediul înconjurător, cum ar fi amplasarea sa în raport cu potențialele câștiguri de căldură într-o încăpere.

Orice obiect virtual creat în tehnologia BIM ar trebui să fie un prototip digital al celui real, incluzând toți parametrii săi.

Cu tehnologia BIM, modelele obținute pot fi utilizate pentru calcule, simulări, analize și rapoarte – ceea ce permite verificarea consecințelor oricăror modificări efectuate. Un exemplu de astfel de acțiune poate fi intervenția asupra izolației clădirii – care va fi efectul modificării grosimii polistirenului de pe toate fațadele exterioare de la 15 cm la 17 cm sau al înlocuirii tuturor ferestrelor cu geam dublu cu unele cu geam triplu, dar cu 20% mai mari?

Cu ajutorul BIM, vom putea analiza modul în care variază cheltuielile cu materialele și forța de muncă, graficul lucrărilor de construcție, sarcina termică a clădirii sau costurile estimate de întreținere. Când vorbim despre tehnologia BIM, trebuie subliniată cooperarea multi-disciplinară – toți participanții la procesul de realizare a clădirii lucrează simultan pe un singur model digital și pot vedea modificările și progresul realizat de celelalte echipe de proiectare.

Un alt avantaj important al tehnologiei BIM este posibilitatea utilizării partajate a modelului tridimensional, schimbul de date și adăugarea de informații de către participanții, acestea conectând toate industriile implicate.

Lucrul cu modelul poate fi realizat în două moduri. Primul este munca de grup de la distanță – prin această metodă, proiectanții lucrează cu modelul în timp real. Al doilea mod constă în exportul și importul continuu de fișiere de date utilizând formatul IFC – cu această soluție, echipa de lucru compară propriul fișier cu replica nou încărcată a modelului, ceea ce le permite să evalueze corectitudinea elementelor recent introduse, de exemplu, traseul conductelor sistemului de încălzire sau al tubulaturii ventilației.