Rolls-Royce alege ventilație industrială descentralizată de la Hoval

◄ Inapoi la articole

Sistemele de ventilație industrială descentralizată destinate utilizării în hale de producție trebuie să îndeplinească anumite criterii și să ofere o calitate adecvată a aerului, ceea ce se traduce în sănătatea și siguranța sporită a lucrătorilor, având  un impact pozitiv asupra bunei desfășurări a proceselor tehnologice și a produselor stocate.

Cum să proiectați eficient  ventilația din spațiile de lucru și ce soluții au fost utilizate în centrul de service Rolls-Royce din Gdynia - veți afla din următorul articol.

Rolls Royce exterior

Scopul utilizării ventilației mecanice în instalațiile industriale, în depozite și hale de producție este asigurarea calității corespunzătoare a aerului pentru angajați și menținerea microclimatului adecvat în încăperi. Calitatea optimă a aerului constă în asigurarea unor parametri precum: cantitatea de aer proaspăt introdus, cantitatea de aer viciat evacuat, puritatea, umiditatea și temperatura. Menținerea parametrilor adecvați este deosebit de importantă în halele de producție, unde efectul secundar al producției este adesea emisia crescută de noxe.

În astfel de aplicații industriale, la locul de muncă există riscul depășirii concentrațiilor admise de poluanți în aer - ceea ce duce la o amenințare la adresa sănătății și a calității vieții umane, riscul de incendiu ca rezultat al depășirii concentrațiilor admise de substanțe inflamabile sau uzura mai rapidă, deteriorarea și chiar defectarea utilajelor. În cazul depozitelor, ventilația adecvată menține curățenia în încăperi (depozitele farmaceutice), prelungește durata de depozitare a produselor (depozite de produse alimentare), evacuează cantitățile excesive de căldură și umiditate (depozite textile).

Ventilația industrială și influențele asupra locului de muncă

ventilatie industriala Rolls Royce

Volumul halelor și depozitelor de producție diferă de la caz la caz, realizate cu precădere pe un singur nivel. Ventilația se proiectează în funcție de locul, spațiul și organizarea activității din hală, care depinde de tipul de producție. Vorbim aici despre plasarea utilajelor, a echipamentelor de producție, a structurilor de susținere, a cărucioarelor și a vehiculelor de transport. Proiectarea ventilației mecanice în astfel de instalații necesită o analiză atentă a ciclului de producție, cantitatea și tipul poluării, căldura, umiditatea și zonele de ocupare. Ventilația mecanică se poate realiza prin ventilație centralizată cu tubulatură sau prin echipamentele de ventilație descentralizate (unități de acoperiș fără tubulatură).  Datorită înălțimilor mari de montaj și posibilităților limitate de inserție a tubulaturii – se recomandă a doua opțiune. Acesta oferă multe avantaje, care sunt descrise în detaliu în continuarea articolului.

În funcție de soluție, putem distinge între ventilația generală, care acoperă  întreaga facilitate sau ventilația pe zone, care deservește o parte a clădirii sau un grup de stații de lucru. Pentru a obține o eficiență cât mai ridicată, se apelează la o combinație ce implică utilizarea simultană a ventilației pe zone și ventilației generale. Pe lângă schimbul de aer și filtrare, trebuie luată în considerare prepararea (încălzire, răcire, umidificare sau uscare). Metoda de tratare a aerului rezultă din specificitatea instalației și din asigurarea condițiilor adecvate de confort termic pentru angajați.

Centrul de service Rolls-Royce din Gdynia - studiu de caz

Rolls Royce hala industriala

Rolls-Royce este lider global în producția de sisteme de propulsie utilizate pe uscat, pe mare și în aer. Compania este prezentă pe cinci piețe globale: aviația civilă, apărare, maritimă, energie și energie nucleară. Rolls-Royce este prezent în Polonia în trei locații - în Gniewno, Cracovia și Gdynia. Acesta din urmă operează Sea Service Center, furnizând servicii în domeniul service-ului și întreținerii sistemelor marine Rolls-Royce. Instalația se ocupă, de asemenea, de comercializarea, vânzarea și furnizarea de echipamente și piese de schimb noi în zona întregii Marea Baltică.

Centrul de service are în jur de 80 de angajați în Gdynia, 30 în fabrică și 50 de angajați, care formează o echipă mobilă de ingineri de service. Pentru a asigura confortul muncii și un microclimat adecvat al încăperilor, în clădire a fost utilizat un sistem de ventilație descentralizat format din trei unități de ventilație RoofVent®. Acestea sunt amplasate central cu o carcasă compactă, echipată cu două ventilatoare, schimbător de căldură cu eficiență ridicată, sistem de încălzire și răcire - menținând o temperatură confortabilă a aerului.

Un avantaj suplimentar este oferit de elementul central al sistemului de climatizare pentru interior, distribuitorul vortex de aer - patent Hoval, cunoscut sub denumirea de Air-Injector. Este atât de eficient încât, comparat cu alte sisteme, necesită cu 25% până la 30% mai puțin debit de aer pentru a obține condițiile dorite.

roofvent schita ventilatie industriala

Prin intermediul utilizării sistemului de ventilatie industrială RoofVent® se înregistrează următoarele economii :

  • Pot fi utilizate unități cu un debit mai mic de aer, econo­misind costurile necesare investiției
  • Mai puțin aer trebuie să fie manipulat, se economisește astfel energie necesară operării.
  • Necesarul de căldură pentru ventilație scade, care la rândul său reduce costurile de operare.

Utilizarea unui sistem de ventilație descentralizat permite ventilarea eficientă a halei de producție, fără a fi nevoie de tubulatura necesară admisiei și evacuarii aerului. Aceasta este o soluție valoroasă din punctul de vedere al cerințelor spațiale - păstrăm un spațiu important, care în cazul unei soluții centralizate, ar fi fost ocupat de tubulatură. Tubulaturile amplasate în zona de producție sunt adesea deranjante, nu numai din cauza înălțimii clădirii - ci și pentru că pot exista conflicte privind infrastructura planificată a halei sau a instalațiilor de iluminat.

 

Soluțiile bazate pe echipamentele de ventilație industriala RoofVent® îndeplinesc criteriile exigente de igienă - aerul de alimentare este curat, filtrat. În cazul utilizării tubulaturii, există o nevoie suplimentară de curățare a conductelor de ventilație - ceea ce ridică costul utilizării sistemului. Lipsa tubulaturii pentru  ventilație înseamnă, de asemenea, o eficiență mai mare a panoului de control, ca urmare a lipsei pierderilor de presiune. Unitățile de ventilație industrială RoofVent® sunt livrate gata pentru conectare, datorită acestui aspect, lucrările de planificare și instalare sunt minime.

Studiu de caz Hoval Polonia
Autor
Alexandra Dragoi