Agenții frigorifici și pompele de căldură: ce soluție ecologică avem?

◄ Inapoi la articole

Multe țări europene demonstrează că sustenabilitatea devine un punct din ce în ce mai important pe ordinea de zi. Pompele de căldură sunt considerate de mult timp o soluție importantă de încălzire durabilă, iar tendințele actuale se concentrează din ce în ce mai mult pe protejarea mediului înconjurător.

Pentru a ne proteja planeta mai eficient în viitor, vom avea nevoie de abordări noi și inovatoare în toate domeniile vieții noastre. Fiecare dintre noi poate contribui la o utilizare mai durabilă a resurselor naturale ale planetei făcând mici schimbări, cum ar fi alegerea sistemului de încălzire potrivit pentru casele noastre. Când vine vorba de tehnologia de încălzire și climatizare, inovațiile tehnice și protecția mediului merg de mult timp mână în mână. Drept urmare, companiile care îndeplinesc standarde înalte în utilizarea sustenabilă tehnologiei – inclusiv Hoval – dezvoltă deja produse care respectă legislația de mediu ce va fi implementată în viitor.

Un nou punct de pe agenda politică implică reglementarea agenților frigorifici F-gas care au un impact negativ asupra climei. Până în 2030, agenții frigorifici identificați ca având un potențial ridicat de încălzire globală vor fi eliminati treptat.

Hoval a răspuns din timp la acest nou cadru legal și a optat pentru agentul frigorific de ultimă generație R32 – ușor de reciclat – pentru noua sa pompă de căldură Belaria Fit. Agenții frigorifici sustenabili asigură că noul sistem de încălzire va continua să îndeplinească cerințele legale pe termen lung. Acest aspect face ca pompele de căldură să fie o investiție de încredere pentru mult timp de acum înainte – și, care ajută proprietarii să economisească resurse.
Dar, de ce au pompele de căldură nevoie de agenți frigorifici în primul rând și la ce anume se referă valoarea GWP adesea menționată în acest context?

De ce au pompele de căldură nevoie de agenți frigorifici?

Pompa de caldura - racire (2)

Mulți oameni știu că se utilizează agenți frigorifici în unitățile de aer condiționat și frigidere. Cu toate acestea, faptul că sunt folosiți și în sistemele de încălzire poate fi o surpriză – în esență, pompele de căldură sunt concepute să încălzească locuința. Pompele de căldură necesită agenți frigorifici deoarece aceste substanțe sunt capabile să transporte energie termică. Prin evaporare la temperaturi deja foarte scăzute și comprimarea ulterioară a agentului frigorific, energia termică este extrasă din aerul exterior și transferată în spațiile de locuit la temperatura dorită. În prezent, multe pompe de căldură utilizează agenți frigorifici ecologici, disponibili pe scară largă, pentru acest proces. Așa cum stau lucrurile astăzi, pompele de căldură cu acest tip de agenți frigorifici vor putea fi comercializate încă mulți ani de acum înainte.

Clasificarea agenților frigorifici folosind valoarea GWP (Potențial de Încălzire Globală).

Sunt utilizați diverși agenți frigorifici cu clasificări diferite în funcție de cerințele unității. De regulă, denumirea începe cu un R pentru „refrigerant”, urmat de o combinație de numere care oferă informații despre compoziția moleculară a agentului frigorific. În plus, toate tipurile de agenți frigorifici sunt etichetate cu o valoare GWP. GWP înseamnă potențialul de încălzire globală și indică potențialul privind efectul de seră în comparație cu CO2. De aceea oamenii vorbesc adesea despre echivalentul CO2 în acest context.

R32 - pentru un viitor mai ecologic

r32 agent racire

R 32 este un agent frigorific foarte eficient din punct de vedere energetic, care necesită, în cadrul echipamentelor, utilizarea unei cantităţi mai mici de agent frigorific echivalent în CO2. Acest lucru înseamnă un potenţial redus de încălzire globală datorită faptului că se utilizează o cantitate mai mică de agent frigorific în comparaţie cu agenții frigorifici de generație mai veche.

Deoarece R-32 transmite eficient energia termică, poate reduce considerabil consumul de energie electrică, în comparație cu agenții frigorifici mai vechi, are un potențial de încălzire globală (GWP) care este cu o treime mai mic și este remarcabil pentru impactul scăzut asupra mediului.

Din acest motiv, R-32 este o alegere sustenabilă care respectă noul regulament privind gazele fluorinate, având o valoare GWP de 675 și un ODP 0 (Potențial de Epuizare al Stratului de Ozon). Fiind un agent frigorific pur, R-32 este mai uşor de recuperat şi de reutilizat.

Potenţialul de încălzire globală (GWP) este un număr care exprimă impactul potenţial pe care un anumit agent frigorific îl poate avea asupra încălzirii globale, dacă ar fi eliberat în atmosferă. Este o valoare relativă, care compară impactul pe care îl are 1 kg de agent frigorific faţă de 1 kg de CO2 pe o perioadă de 100 de ani.

Deşi acest impact poate fi evitat prin prevenirea scurgerilor şi asigurarea unei recuperări corespunzătoare la sfârşitul duratei de viaţă, alegerea unui agent frigorific cu un GWP mai scăzut şi reducerea la un nivel minim a volumului de agent frigorific utilizat în cadrul echipamentelor diminuează semnificativ riscurile pentru mediul înconjurător.

Autor
Alexandra Dragoi