Aer proaspăt și sănătos cu sistemul de ventilație rezidențială HomeVent în casa designerului de interior Maria Baykova

◄ Inapoi la articole

Ne amintim când, acum doi ani, Maria a venit la noi în birou. Studiase în detaliu sistemul de ventilație rezidențială cu recuperarea căldurii și umidității și avea deja idei pentru a-l integra în viitoarea ei casă. Ne-a fost extrem de plăcut sa vedem cu câtă ușurință si entuziasm își organizează interiorul, ținând cont de funcționalitatea sistemului. Această atenție deosebită la detalii nu a fost întâmplătoare, pentru că Maria este un profesionist excepțional - un designer de interior cu un simț estetic foarte dezvoltat, dar care nu omite nimic din punct de vedere al funcționalității. Ne-a dovedit asta chiar în casa ei, despre care ne va povesti pe larg în acest articol.

homevent-er-isi_wandschrank-2_2021.png

Salut Maria, să începem cu piesa centrală care ți-a captat interesul. Cum și de unde ai învățat despre ventilația rezidențială cu recuperare de căldură?

Când a venit momentul să ne construim noua locuință, am început să studiem în detaliu toate sistemele care sunt utile de instalat pentru a obține o casă nu numai frumoasă, ci și confortabilă, modernă, cu condiții de locuit care să ne faciliteze un stil de viață sănătos. Am citit o mulțime de articole, ne-am consultat cu colegii și prietenii și am realizat că, pe lângă sistemele de bază de încălzire, răcire și preparare apă caldă menajeră, este extrem de important să ne gândim la calitatea aerului. Așa că am ajuns la decizia de  a instala un sistem de ventilație cu recuperare de căldură. După o scurtă căutare pe Google, am descoperit site-ul Hoval și echipamentul HomeVent, am citit informațiile dintr-o suflare, am vizionat videoclipurile și aproape imediat am început să plănuim cum să instalăm acest tip de sistem. Eram convinși că acesta este sistemul potrivit pentru noi.

Care a fost cel mai important aspect pentru tine? Care au fost cerințele în alegerea unui sistem de ventilație?


În casa noastră anterioară aveam două purificatoare de aer pe care le-am cumpărat în urmă cu câțiva ani. Dar nu ne-au putut rezolva problema referitoare la calitatea aerului. Orice filtre ai folosi, când în sfârșit deschizi larg fereastra, la interior se strecoară noxe și alergeni.

 

Am cercetat mai multe companii care oferă soluții de ventilație. Am constatat că au în portofoliu, în principal, recuperatoare industriale care pot fi adaptate condițiilor de acasă sau recuperatoare prea mici și deservesc doar o cameră. Hoval s-a remarcat rapid cu un model de echipament care a fost creat special pentru apartamente și case. Mult mai compact, silențios și inovator. Pe lângă aer, s-a dovedit că sistemul de ventilație rezidențială recuperează umiditatea. Deci Hoval a primit un punct în plus pentru că ne ajuta și cu ventilația din baia noastră fără ferestre.

Care au fost principalele întrebări sau probleme pe care ai vrut să le eviți în noua ta casă și ai găsit cu ușurință o rezolvare?


Cel mai important lucru pentru familia noastră a fost să putem dormi confortabil. Salteaua perfectă, draperiile potrivite și liniștea nu sunt suficiente. Omul are nevoie și de aer proaspăt. Și când locuiești pe o stradă aglomerată și prăfuită, o fereastră deschisă nu este o opțiune.

 

Nu întâmplător dormim cel mai bine la munte, la aer curat. Ei bine, ventilația Hoval nu miroase a pin :) În același timp, este uimitor - nu miroase a nimic! Fără mâncare, fără miros de lipici de la mobilierul nou, fără noxe dimineața de la traficul intens. Și scopul a fost atins – avem nevoie de mai puține ore desomn decât înainte pentru că ne trezim mult mai odihniți.

Am vizitat showroom-ul Hoval într-o zi caniculară și poluată de vară, însă fără prea multe așteptări. Dar în interior era ca într-un univers paralel - curat, comfortabil și răcoros. Am putut observa întregul sistem și modul de funcționare. Nu numai că poți vedea, dar poți și simți cum funcționează. O singură întâlnire cu echipa Hoval a fost suficientă pentru a lua o decizie. Apoi am specificat toate detaliile implementării foarte rapid prin email si telefon.

hoval-baykova-plan-homeven-comfort-ventilation.jpg

Din perspectiva unui client, care este și designer de interior, ce ați împărtăși despre integrarea armonioasă a detaliilor de design ale sistemului de ventilație?

În niciun moment nu m-am gândit că sistemul de ventilație cu recuperare de căldură și țevile verzi care ies din el ar putea interfera cu designul casei mele. Dimpotrivă, fiecare element structural al casei , cum ar fi coloanele și ferestrele modelează încăperile. Pe baza acestui lucru, decidem unde integrăm piesele centrale și auxiliare, ca patul sau televizorul nostru. Așa este și cu toate celelalte aparate de care avem nevoie.


Determinăm locația cea mai convenabilă a mașinii de spălat, uscătorului, aparatului de aer condiționat și sistemului de ventilație, facem conexiunile necesare și designul se realizează ulterior în jurul lor. Deciziile pe care le iau în continuare sunt legate de cum pot să creez elementele de design interior în jurul electrocasnicelor, astfel încât acestea să nu interfereze cu funcționalitatea echipamentelor. Nu caut o modalitate de a monta un aparat de aer condiționat, de exemplu, dar îmi creez un loc în care să funcționeze și să arate și bine.

La fel este și cu sistemul de ventilație. Este creat suficient de flexibil pentru a putea alege unde să îl punem și în ce dulap sau tavan să îl încastrăm. După instalarea lui, locuința poate fi decorată în orice stil, dar va putea și respira!

Ați întâmpinat provocări în timpul instalării? Ați coordonat ușor implementarea cu instalatorul HVAC?

Nu a fost ușor să găsim un antreprenor HVAC care să cunoască sistemul. Totul este prea nou pentru piața noastră. Totodată, Hoval ne-a recomandat ca antreprenor Avon în persoana lui Ivan Lazarov, de care suntem extrem de mulțumiti și cu care vom continua să lucrăm cu plăcere.

Antreprenorul a urmărit întocmai proiectul, cu excepția unei improvizații, la care a asistat inginerul HVAC, deoarece tubulatura nu putea fi realizată întotdeauna așa cum ne-am dorit.

Care sunt primele impresii după implementarea unui sistem de ventilație rezidențială după ce l-ați folosit timp de câteva luni?

Sistemul de ventilație este extrem de silentios și foarte economic, atât de tare încât aproape am uitat de existența lui.

Am observat eficiența sistemului de ventilație cu recuperare de căldură de la Hoval încă din primele două săptămâni. Hota noastră s-a dovedit a fi defectă și singurul lucru care a eliminat mirosul din bucătărie a fost ventilația rezidențială cu recuperare de căldură HomeVent. Nu am deschis niciodată o fereastră și în jumătate de oră nu se  mai simțea niciun miros.

O parte din ideea centrală a sistemului de ventilație cu recuperare de căldură este de a nu încălzi sau răci încăperile în timpul ventilației. Aceasta nu a fost una dintre principalele noastre cerințe, dar ne-a ajutat foarte mult în iarna incertă a lui 2022, mai ales în contextual creșterii accelerate a costurilor cu încălzirea.

Ventilația rezidențială HomeVent face cu adevărat tot ceea ce promite producătorul. De-a lungul timpului, am văzut un alt bonus mare - într-adevăr este mai puțin praf în locuință.

-v-------.jpg

Ce sfaturi le puteți oferi viitorilor proprietari de locuințe?

Investiți în sănătate!

Soluțiile inteligente pentru casă, sistemele care ne ajută să ne bucurăm de aer curat sau purificarea apei ne vor aduce mai multă energie și liniște în mediul urban, care este, din păcate, atât de poluat.

Imagini din timpul instalaării echipamentului de ventilație rezindențială și după

1.

-2.jpg

Aceasta este sufrageria, unde am pus două grile de refulare. Le-am conectat pe fiecare cu două conducte de aer flexibile, așa cum a recomandat Hoval, pentru a oferi mai mult flux prin fiecare grilă fără nicio senzație de curenți sau zgomot, dar în același timp pentru a oferi suficient aer proaspăt în sufragerie.

2.

-4.jpg

Pentru a obține echilibrul și distribuția corectă a fluxului de aer am amplasat în bucătărie grile de aspirație. Posibilitatea de a construi grilajele în partea decorativă de deasupra mobilierului de bucatarie a fost o soluție ideală pentru noi, deoarece ne-a permis să lăsăm înălțimea dorintă în încăpere și să nu sa montăm tavan suspendat.

3.

-1.jpg

În camera copiilor am amplasat două grile de refulare, pe care le-am ascuns într-un element decorativ deasupra biroului. Știm cu toții că pentru ca elevii să învețe eficient și să aibă mintea limpede, este nevoie de suficient oxigen. Lipsa oxigenului duce la somnolență și oboseală. De aceea, furnizarea de aer proaspăt și bogat în oxigen este deosebit de importantă aici.

4.

-5.jpg

Acesta este dormitorul - deja dormim bine, ne trezim dimineața de parcă am dormit la munte. Aceste două grile de deasupra patului furnizează suficient aer proaspăt fără a-l simți ca pe un curent sau zgomot. Ne asigură o noapte liniștită și, în același timp, ne salvează de aerul care ar putea deveni prea uzat, prea umed sau prea uscat în cameră. Este minunat să te trezești în fiecare dimineață cu forțe proaspete!

5.

bathroom-left-to-right.jpg

Aceasta este baia. S-ar putea să observați că avem două sisteme de ventilație aici. Am păstrat ventilatorul local, care era în proiect, dar am instalat și o grilă de aspirație la sistemul HomeVent, așa cum ne-a recomandat Hoval. Ni s-a spus că ventilatorul local se va porni pentru o perioadă scurtă de timp, în timp ce ventilația rezidențialăva funcționa non-stop. Scopul său este de a elimina constant umezeala din baie (același lucru este valabil și pentru bucătărie, toaletă și dulap). Ceva deosebit de util este faptul că sistemul de ventilație realizează și recuperarea umidității. Când aerul din camerele noastre este uscat, ține cont de acest lucru și începe automat să recupereze umiditatea atunci când aerul este umidificat în procentele stabilite de noi, excesul de umiditate este eliminat din casă. Tocmai în acest scop este necesar sa existe grile de aspiratie în zonele de degajare a umezelii din locuință. Astfel, pe lângă absența umidității prea crescute și implicit a mucegaiului în aceste locuri, nu va exista nici aer prea uscat în camere și sufragerie.

6.

-3.jpg

În ciuda tuturor temerilor și îngrijorărilor legate de instalarea echipamentului în sine, am găsit o soluție bună pentru instalare. S-a dovedit că poate fi instalat absolut oriunde, fără nicio restricție. Singura condiție era să aibă acces pentru manoperele de service și mentenanță. Integrat discret, prin încastrare în tavanul suspendat al micului coridor, nu deranjează pe nimeni. Da, este necesar să menționăm că am coborât ceva mai mult nivelul plafonului suspendat – vreo 40 cm, dar aici plafonul jos nu deranjează pe nimeni, a devenit chiar mai accesibil, filtrele fiind verificate de câteva ori pe an. Cu ajutorul unor lumini decorative a devenit foarte atractiv.

Sperăm că plimbarea virtuală prin casa designerului Maria Baykova a fost plăcută și utilă pentru toți cei care se gândesc să obțină confort cu ajutorul unui echipament de ventilație cu recuperare de căldură în noua lor casă.

Traducere și adaptare după un articol original Hoval Bulgaria

Autor
Alexandra Dragoi